Cimitirul de la Sapanta este cunoscut in toata lumea, gratie omului extraordinar care a fost artistul popular Ion Stan Patras, sculptor, pictor si poet in aceeasi masura. Datorita prestigiului de care s-a bucurat in randul satenilor, a reusit in decursul vietii sa execute un numar remarcabil de cruci sculptate, pictate, la care se adauga si o scurta cronica esentializind in cateva cuvinte intreaga viata a raposatului. Datorita coloritului vivace (fond albastru, ceruleum sau ultra-marin) cu un desen zgrafitat si colorat cu alb sau galben, la care rosu, galben, verde sunt intr-o proportie foarte mica, dau un contrast maxim, dar in acelasi timp armonios. Acestui colorit i se adauga si basorelieful bine realizat artistic cu o buna repartizare a volumelor in spatiu.
Cronica scrisa, uneori foarte hazlie, a facut ca cimitirul, loc trist, sa devina "vesel", fiind unicat in lume: "Cimitirul Vesel" de la Sapanta.
In Sapanta, turistul primeste una dintre cele mai frumoase lectii despre viata, de la oamenii locului. Stramosii lor, considerau moartea un inceput, nu un sfarsit. Aceatsa credinta s-a pastrat pana in zilele noastre.
"Cimitirul Vesel" - aici este dovada acestei credinte. Moartea este intampinata cu bucurie. Crucile sunt inscriptionate cu versuri satirice, care descriu evenimentele importante din viata celui decedat. Filosofia de viata in Maramures este "sa razi de necaz".
Lacul Rosu (Ghilcos) lac de baraj natural se afla la altitudinea de 980 m, in apropierea Cheilor Bicazului, la o distanta de cca, 26 km de orasul Gheorgheni din judetul Harghita, pe Drumul national 12/C, in statiunea cu acelasi nume.
Este in forma de "L", adanc de 10 m (adancimea maxima de 10,5 m), avand o suprafata de 12,7 ha si o circumferinta de 2830 m.
Lacul s-a format relativ recent, in vara anului 1837. Atunci s-a intamplat ca in urma poilor abundente marea cantitate de moloz stancos de pe versatul nordic al Stancii Ucigasului a alunecat, blocand drumul Paraului Bicajel. Apa s-a acumulat formand un lac de baraj natural. Vraja deosebita este amplificata de multimea trunchiurilor goale ale brazilor de odinioara, care ies din apa strapungand imaginea Micului Suhard reflecatat in oglinda lacului.
Numele de Lacul Rosu provine de la gresia rosie tertiara, usor dezagreagabila transportata de Paraul Rosu, care a vopsit in rosu imprejurmile pana la lac. Lacul, din pacate, este periclitat de marea cantitate de aluviuni transportata de paraurile afluente (Rosu, Licas, Oii, Huhard si Gyilkos (ucigas).
Traditia populara pastreaza doua legende legate de originea lacului:
"Odata, traia in Lazarea o fata de o frumusete rar intalnita, care se numea Estera. S-a dus odata la targ, la Gheorgheni. A intalnit acolo un flacau voinic care se lua la tranta si cu ursul. Cum s-au vazut, s-au si indragostit. Flacaul a rugat fata sa-i fie mireasa. Dr cununia nu s-a putut face, caci flacaul a fost luat in armata. Fata il astepta, tot il astepta. Pe-nserate se ducea cu ulciorul la izvor, statea ore in sir, in nadejdea ca se va intoarce alesul inimii sale. Canta asa de trist, incat auzind-o se induiosau si muntii.
Era intr-o duminica dupa-amiaza, cand trecand pe acolo, a fost vazuta de un talhar, care reprezindu-se la ea, a ridicat-o in sa, zburand ca vantul spre Suhardul Mic, intre stancile cu o mie de fete, unde locuia. I-a promis fetei si aur, si argint, numai sa-l indrageasca, dar fetei nu-i trebuia nimic. Talharul isi pierdu rabdarea si vroia s-o ia in casatorie cu sila. Estera a strigat catre munci, implorandu-le ajutor. Stancile cuprinse de strigatele indurerate au raspuns cu tunete. S-a pornit o ploaie torentiala, maturand tot ce intalnea in cale.
Acolo au ramas, sub faramaturile stancilor fata si talharu. Si apoi s-au adunat acolo apele muntilor, formand Lacul Rosu (Ucigasul)."
O a doua legenda spune ca: Pe pajistea dintre versantii muntilor a fost o stana. Ciobanii, vazand apropierea furturnii, au incercat sa se refugieze, dar Muntele Ucigas, daramandu-se, i-a ingropat impreuna cu oile.
Vreme îndelungată s-a crezut că actuala biserică are un edificiu vechi de mai mult de 600 de ani, ceea ce a făcut-o cea mai faimoasă în regiune. Acum se cunoaște faptul că tătarii jefuitori au incendiat biserica inițială în secolul al XVII-lea, care a fost distrusă în totalitate. Existența unei mai vechi biserici se certifică prin descoperirea a două cărți din secolul al XVI-lea în edificiul actual.
Arhitectura bine păstrată, reparată și ușor modificată în timpul secolului al XVIII-lea și picturile interioare făcute la sfârșitul aceluiași secol îndreptățesc prezența bisericii în Lista Internațională a Moștenirilor a UNESCO. Acoperișul principal prezintă două mari streșini, iar acoperișul ușor inferior al altarului are doar un singur rând de streșini. Deasupra pronaosului se află o turlă solidă, pătrată, cu un balcon pătrat și o spirală înaltă și conică. Biserica era una destul de mare pentru secolul al XVII-lea, ceea ce indică faptul că parohia era destul de mare ea însăși. Edificiul a fost construit pe o colină, în partea opusă a râului și a celei mai mari biserici din Ieud Șes.
Picturile interioare ale bisericii formează una din cele mai bine păstrate entități ale picturilor murale post-bizantine din Maramureș. Picturile au fost făcute din bucăți textile tratate cu un strat preparat de var și atașate de bușteni. Programul iconografic e special și impresionant. Sceneșe sunt aranjate în registre și fiecare pictură este legată de cele vecine. Nici un colț al bisericii nu a rămas nepictat. Inscripții sunt scrie în română, cu caractere chirilice.
Alexandru Ponehalschi, un cunoscut pictor de biserici și icoane care a deschis o școală artistică în Maramureș, s-a ocupat de acest edificiu în 1782. A fost foarte înrădăcinat în tradițiile artei bizantine, combinând spontaneitate artei folclorice cu elemente ale barocului vestic. În afara acestor influențe aparent opuse, Ponehalschi a reușit să-și creeze propriul stil, iar pereții bisericii din Dealul Ieudului au fost considerați în general apogeul carierei sale.
Picturile interioare ale bisericii formează una din cele mai bine păstrate entități ale picturilor murale post-bizantine din Maramureș. Picturile au fost făcute din bucăți textile tratate cu un strat preparat de var și atașate de bușteni. Programul iconografic e special și impresionant. Scenele sunt aranjate în registre și fiecare pictură este legată de cele vecine.
Biserica din Șurdești era cea mai înaltă biserică din lemn din toată Europa, cu turla de 54m și o înălțime totală de 72 Maramureș, până acum câțiva ani, când noua biserică a mănăstirii Peri din Săpânța, de 78 Maramureș înălțime, a fost construită. Edificiul este inclus pe Lista Internațională a Moștenirilor a UNESCO.
Biserica greco-catolică a "Sfinților Arhangheli" a fost constuită în 1766, dovadă fiind inscripția aflată deasupra ușii de la intrare, scrisă cu caractere chirilice. Deși aflată în afara zonei Maramureșului, biserica este una tipic maramureșeană, din perioada matură a acestui stil. Deși turla este foartă înaltă, întrul armonios aproape atinge perfecțiunea estetică.
Edificiul este dreptunghiular, cu absida altarului poligonală, ca de obicei. Acoperișul are două rânduri de streșini care înconjoară biserica, iar acoperământul unitar acoperă și altarul. Un alt rând de ferestre se află între cele două streșini. Grinzile din stejar ale pereților au fost așezate pe o fundație din piatră. Turla înaltă este marcată printr-o margine trasată la jumătate. În stilul Lăpuș, sunt patru mici vârfuri în colțurile acoperișului.
Coloana Infinitului ( facut de Constantin Brâncuși )
Coloana Infinitului este o sculptură a lui Constantin Brâncuși. A fost inaugurată la Târgu Jiu pe data de 27 octombrie 1938. Are o înălțime de 29,35 metri și este compusă din 15 moduli octoedrici, pe care Brâncuși îi numea mărgele, având la capele de jos și de sus câte o jumătate de modul.
Sculptura este o stilizare a coloanelor funerare specifice sudului României. Denumirea ei originală a fost Coloana recunoștinței fără sfârșit și a fost dedicată soldaților români din Primul război mondial căzuți în 1916 în luptele de pe malul Jiului.
Cu toate acestea, proiectul este mai vechi. Se pare că încă din 1909 în atelierul lui Brâncuși ar fi existat trunchiuri și bârne, coloane truncheate de lemn, prima versiune expusă a unei coloane, intitulată "Proiect arhitectural", datează din 1918, pentru ca în 1933, în expoziția sa personală de la New York, să fie prezentată o Coloană fără sfârșit, pe care Brâncuși o denumea și "proiect de coloană care, mărită, ar putea sprijini bolta cerească".
Coloana a fost turnată în fontă în septembrie 1937 la Atelierele Centrale din Petroșani (ACP). Șeful proiectului a fost inginerul Ștefan Georgescu-Gorjan, maistrul-șef Ion Romoșan iar maistrul tâmplar care a executat modelul în lemn al mărgelelor a fost Flisec Carol în colaborare directă cu Brâncuși, sosit special de la Paris pentru a supraveghea turnarea coloanei.
Elementele componente ale coloanei sunt următoarele:
Nucleul metalic din țeavă pătrată cu latura de 42 cm, asamplat din trei tronsoane cu lungimea de 8,93 m, 10 m și 9,4 m
Fundația din beton, care ajunge la adâncimea de 5m, cu o formaă de trunchi de piramidă, cu baza mare de 4,5 , orientată în jos.
"Mărgelele" (cum le numea Brâncuși) din fontă, "înșirate" pe nucleu, în număr de 17:
Un semielement de bază, cu înălțimea de 136 cm;
15 moduli octoedrici, cu înălțimea de 180 cm fiecare;
Biertanul trebuie vizitat într-o vizita prin Transilvania. Împreuna cu impunatoarea sa biserica fortificata, aceasta localitate a fost inclusa în anul 1993 pe lista de patrimoniu cultural UNESCO. Dar de ce tocmai Biertan? Pentru ca aici se întâlnesc mai multe elemente care merita o deosebita atentie. În Evul Mediu aceasta asezare era un centru mestesugaresc bine dezvoltat precum si o regiune viticola importanta. O renumita scoala a contribuit la dezvoltarea culturala a asezarii.
Timp de 300 de ani aici s-a aflat resedinta episcopala a bisericii evanghelice a sasilor din Transilvania. Nu e de mirare ca tocmai în acest loc s-a întemeiat o mândra biserica fortificata. Aceasta se ridica pitoresc pe un vârf de deal din mijlocul localitatii, fiind împrejmuita de 3 ziduri de aparare precum si de 9 turnuri si bastioane. Minunatiile le gasim în interiorul bisericii: cel mai mare altar cu doua aripi din Transilvania pe care sunt reprezentate 28 de imagini, datând înainte de reformarea bisericii; usa sacristiei pe care este reprezentat un castel medieval renumit; amvonul maiestru sculptat în piatra.
Stiati ca în Biertan se afla cea mai veche farmacie sateasca din România? Si ca acesta este condusa de un "Kräuterdoktor" care organizeaza simpozioane internationale?
Intr-un frumos decor în mijlocul unui cimitir este situata biserica ortodoxa, oferind o minunata priveliste asupra localitatii. Pâna la biserica greco-catolica mai sunt doar câtiva pasi. Moara satului mai învârte si astazi vechile pietre de moara din acea vreme. Din viile de odinioara doar putine au mai ramas, destule însa pentru a ademeni la o degustare de vin.
Biertanul este mai mult decât un simplu loc destinat turismului de tranzit. Cine se decide pentru o sedere la Biertan poate trai aici ceva cu adevarat deosebit.
