Bucovina - provincia nord-estica a Romaniei - este renumita datorita minunatelor fresce exterioare de pe peretii manastirilor sale. Aceste manastiri, culmi ale artei, cu influente bizantine, reflecta dezvoltarea civilizatiei Moldovei in secolele al XV-lea si al XVI-lea, sub domnia lui Stefan cel Mare (1457-1504).
Manastirea Voronet se afla la 5 km de Gura Humorului si 36 km de Campulung Moldovenesc. Ctitorita de Stefan cel Mare (1488), constructia este celebra pentru "albastrul de Voronet" - considerat de specialisti unic in lume si cunoscut ca si rosul lui Rubens sau verdele lui Veronese.
Manastirea Voronetului, monument memorial si votiv, s-a bucurat inca de la inceput de o atentie speciala, atat din partea lui Stefan cel Mare, dar si din a urmasilor sai. In 1547, Mitropolitul Grigorie Rosca a construit pridvorul inchis de la vest, pentru care a adoptat o solutie nemaiintalnita pana la el - peretele de vest al pridvorului este un perete plin, fara nici o deschidere. Se creeaza astfel (impreuna cu suprafetele laterale ale masivilor contraforti de colt) un imens ecran unitar, pe care se desfasoara binecunoscuta Judecata de Apoi, care a facut ca manastirea Voronet sa fie considerata "Capela Sixtina a Orientului".
Forma initiala a bisericii manastirii Voronet mai poate fi vazuta in tabloul votiv: asezata pe un soclu de piatra, cu turla inaltata pe o baza patrata. Exonarthexul i-a fost adaugat in 1547 la initiativa mitropolitului Grigorie Rosca, considerat al doilea ctitor al bisericii. Asa cum se infatiseaza astazi, Voronetul reprezinta unul dintre primele monumente moldovenesti creatoare de stil propriu, sinteza originala de elemente bizantine (plan treflat cu turla pe naos), gotice (tendinta de elansare a edificiului, arcurile frante la chenarele usilor si ferestrelor, prezenta contraforturilor) si strict autohtone (turla pe patru arcuri si baza stelata, ocnite sub cornisa, arcade oarbe la abside, friza si discuri smaltuite).
Situata la 70 de km spre nord-vest de Suceava si la 32 de km de Radauti, intre obcinele Bucovinei, manastirea Putna este cea mai reprezentativa ctitorie a lui Stefan cel Mare. Potrivit unei vechi traditii folclorice, dupa fiecare batalie castigata, Stefan cel Mare ar fi inaltat cate o biserica (fapt infirmat de realitatea istorica, intrucat, in primii noua ani de domnie, voievodul a purtat mai multe razboaie, dar nu a ridicat decat o singura biserica (Probota), iar intre 1466 - 1487, perioada in care s-au dus cele mai multe si mai importante dintre luptele sale pentru apararea tarii, Stefan cel Mare nu a mai ctitorit decat biserica de la Ramnicu Sarat).
Letopisetul anonim al Moldovei ne informeaza ca, dupa cucerirea cetatii Chilia, in ianuarie 1465, Stefan cel Mare a cerut mitropolitului, episcopilor si tuturor preotilor "sa multumeasca lui Dumnezeu pentru ce I-a fost daruit lui". Analele putnene si Cronica moldo-polona mentioneaza, alaturi de relatarea izbanzii de la Chilia, ca, la 10 iulie 1466, Stefan cel Mare a inceput zidirea manastirii Putna cu hramul Sf.Fecioare Maria.
In lipsa unor dovezi certe, s-a afirmat ca vechea biserica de la Putna ar putea fi o ctitorie a lui Bogdan I (1359 - 1365), atribuita doar de traditia populara legendarului Dragos, care nu este inscris in pomelnicul de la Bistrita si nici nu este mentionat in actele interne, sirul domnilor moldoveni incepand, potrivit acestor surse, de la Bogdan. Trebuie tinut cont, totusi, ca traditiile si legendele opereaza uneori astfel de substituiri: biserica episcopala de la Curtea de Arges este atribuita lui Negru Voda (1377 - 1383), desi se stie cu certitudine ca ea a fost ctitorita de Neagoe Basarab (1512 - 1517). In apropierea bisericii de lemn se afla un alt locas de inchinaciune, atribuit de traditie lui Daniil Sihastrul si considerat anterior manastirii Putna, dar care reprezinta, de fapt, vestigiile unei biserici rupestre cu mult mai vechi. Nu este exclusa, desigur, asezarea temporara a binecunoscutului pustnic si prin aceste locuri, insa documentele il atesta in primul rand la Voronet, unde se afla si mormantul sau.
Aflata pe valea raului Sambata, la poalele Muntilor Fagaras, manastirea Brancoveanu este renumita ca loc de reculegere, mangaiere si intarire sufleteasca pentru credinciosii si vizitatorii ce se roaga ori poposesc in acest locas sfant. Istoria manastirii incepe in secolul al XVII-lea. Desi exista mai multe marturii indirecte despre existenta manastirii prin mentionarea unor calugari de aici in diferite acte de la inceputul secolului XVI, primele dovezi certe dateaza din anul 1654, cand satul si mosia din Sambata de Sus au intrat in stapanirea lui Preda Brancoveanu, boier din Tara Romaneasca.
Traditia locala spune ca acesta a construit o bisericuta din lemn pe valea raului Sambata, probabil pentru calugarii sihastri de aici. Pe locul acesteia, in jurul anului 1696, domnitorul Constantin Brancoveanu, domn al Tarii Romanesti (1688-1714), a zidit din piatra si caramida o manastire. In contextul atacurilor repetate ale principilor calvini ce urmareau deznationalizarea romanilor transilvaneni prin renuntarea la credinta ortodoxa, pericol aparut prin trecerea Transilvaniei sub stapanirea Habsburgilor (1683), domnitorul Constantin Brancoveanu a transformat si reorganizat vechea manastire ortodoxa din Sambata de Sus, cu calugari sihastri, intr-o manastire mai mare cu viata de obste. Tot aici se infiinteaza o "Scoala de gramatici", un atelier de pictura si o mica tipografie, dupa modelul brancovenesc folosit in toate ctitoriile domnesti.
La exterior, decoratia in piatra, ancadramentele de la usi si ferestre, dar mai ales pilastrii sculptati si panourile de piatra traforata din pridvorul bisericii dau o deosebita frumusete acestui monument. Braul de caramida asezat in zimti, acoperisul de sindrila si proportiile perfecte ne infatiseaza un monument vrednic de epoca domnitorului Brancoveanu. Turla bisericii este octogonala la exterior si cilindrica in interior.
Interiorul bisericii, in forma de cruce, e impartit in altar, naos, pronaos si pridvor. Pictura din pridvorul bisericii e in intregime noua si cuprinde scene din Vechiul Testament, Judecata de apoi, Raiul si Iadul. Intrarea din pridvor in pronaos se face printr-o usa din lemn de stejar, fixata intr-un ancadrament de piatra sculptata, deasupra usii aflandu-se pisania sapata intr-o placa de piatra.
Pe peretele vestic al pronaosului, unde este pictata Maica Domnului, se afla tabloul votiv al ctitorilor Brancoveni. In naos, pictura e aranjata in cinci registre: sfinti mucenici, scene din Noul Testament, prooroci, Invierea Domnului si Schimbarea la Fata. Tampla bisericii, construita din zid masiv, permite intrarea in altar prin trei usi, fiind pictata in fresca in stil neobizantin. Pictura altarului e dispusa in patru registre: Maica Domnului pe tron, Impartasirea Apostolilor si Sfinti Ierarhi (in doua registre).
Mai jos de biserica, la circa 50 m, Mitropolitul Nicolae Balan a reconstruit si vechea clopotnita a manastirii, in forma initiala, unde pana in anul 1997 (cand au fost mutate in turla noii incinte) au fost adapostite cele 5 clopote foarte bine armonizate, turnate intr-un atelier din Viena in 1936 si a caror greutate depaseste 2000 kg. In anii 1976-1977 s-a imprejmuit suprafata aflata in proprietatea manastirii, asezandu-se o poarta noua, sculptata in lemn de stejar; s-a incheiat lucrarea de restaurare a paraclisului brancovenesc, executat de asemenea in lemn de stejar, sculptat in motive brancovenesti, interiorul fiind decorat cu picturi neobizantine in fresca pe tavan si impodobit cu icoane pe sticla si lemn. Fantana "Izvorul Tamaduirii", atestata documentar din sec. al XVI-lea, este cea mai veche piesa din incinta manastirii, in jurul careia, de-a lungul timpului, s-au petrecut multe intamplari miraculoase. A fost restaurata, mai intai, de Mitropolitul Nicolae Balan, iar in anul 1977 s-a construit in jurul ei un baldachin sculptat in lemn de stejar.
Tot ca o lucrare de innoire a Manastirii Brancoveanu se inscrie si renovarea si extinderea altarului din padure, unde se savarsesc slujbele religioase in aer liber.
Ca o recunoastere a meritelor si suferintelor sale, domnitorul Constantin Brancoveanu, ctitorul Manastirii de la Sambata de Sus, impreuna cu cei patru fii ai sai, Constantin, Stefan, Radu, Matei si cu ginerele sau, sfetnicul Ianache, au fost trecuti in randul sfintilor de catre Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane la 21 iulie 1992, iar praznuirea lor a fost inscrisa in calendarul ortodox sub denumirea de "Sfintii Martiri Brancoveni" cu sarbatorire in 16 august. Dupa 208 ani de la daramarea ei (1785), Manastirea Brancoveanu a reinviat in 1993, cand s-a sfintit biserica noua ce poarta hramul Sfintilor Martiri Brancoveni. Sfintirea a fost savarsita de catre Bartolomeu I (Arhiepiscop al Constantinopolului), de catre Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, Teoctist, de catre IPS Dr. Antonie Plamadeala, Mitropolit al Ardealului, Crisanei si Maramuresului precum si de catre alti inalti ierarhi, preoti si diaconi.
Fondata in 1530, este destul de mica. In ansamblul pictural exista si o ilustrare a poemului "Caderea Constantinopolului", care arata sentimentele romanilor fata de turci.
Scopul acestei picturi este mentinerea credintei crestine a romanilor. Pe ceilalti pereti puteti admira "Intoarcerea fiului ratacitor" si diavolul comic, reprezentat ca o femeie lacoma.
Cu secole in urma, calugarii conduceau aici la Humor o scoala unde se invata mestesugul caligrafiei si al miniaturii.
Complexul manastirii Sucevita, asezat intr-o minunata vale verde, este fortificat asemenea unei citadele, avand turnuri de veghe in cele patru colturi.
Mii de picturi impodobesc peretii bisericii. De fapt, dintre toate manastirile, Sucevita are cel mai mare numar de picturi, desi zidul ei vestic este alb.
Legenda spune ca pictorul a cazut de pe schele si a murit. Astfel, zidul a ramas nedecorat. Cand vizitati aceasta manastire, cautati complexul "Copacul lui Isaia" pe zidul sudic.
