Traditii si folclor Romanesc
Traditii si folclor Romanesc
Folclorul Romanesc
Folclorul romanesc este un capitol important în existența zonelor care sunt cuprinse in următorul fel: de la sud de Dunăre,malul Republicii Moldova al Nistrului,regiunea Bucovina,mai sus de râul Tisa și până dincolo de granițele actuale cu Ungaria. Împărțit în numeroase regiuni,în funcțtie de județe, văi ale râurilor mai importante,subregiuni ale unui județ, și ajungând să fie divizate chiar și în funcție de sate sau comune. Aceste diviziuni exagerate aparent evidențiază multitudinea de obiceiuri, tradiții, datini, însumate toate acestea relevând identitatea românilor, existența lor de mai demult.
Folclorul românesc a ajutat mult in special clasa țărănească în timpul războaielor și în general în toate situațiile în care erau asupriți de boieri: ei regăseau liniștea sufletească in jocurile populare, tradițiile și muzica autohtone. Diviziunile mari ale folclorului românesc în funcție de regiuni ar fi următoarele zone: Crișana, Banatul, Țara Moților, Țara Oașului, Doborgea, Moldova, Argeșul, Bucovina, Codrul, Oltenia, ținutul mehedințean, zona Harghitei și ar mai fi alte sub-zone ale acestor zone mari.
Costume populare
Cumparati artizanate romanesti
Sarbatori si ritualuri
Dragobete
Fiu al Babei Dochia, Dragobetele era sărbătorit pe 24 februarie. Sărbătoarea de Dragobete este echivalentul românesc al sărbătorii Valentine's Day, sau ziua Sfântului Valentin, sărbătoare a iubirii. Probabil că 24 februarie însemna pentru omul arhaic începutul primăverii, ziua când natura se trezește, ursul iese din bârlog, păsările își caută cuiburi, iar omul trebuia să participe și el la bucuria naturii.
Entitate mitologică asemănătoare lui Eros sau Cupidon, Dragobetele se diferențiază de blajinitatea Sfântului Valentin din tradiția catolică, fiind un bărbat chipeș, un neastâmpărat și un năvalnic. Preluat de la vechii daci, unde Dragobetele era un pețitor și un naș al animalelor, românii au transfigurat Dragobetele în protectorul iubirii celor care se întâlnesc în ziua de Dragobete, iubire care ține tot anul, așa cum și păsările "se logodesc" în această zi.
În această zi satele românești răsunau de veselia tinerilor și de zicala : Dragobetele sărută fetele. Sunt multe credințele populare cu referire la Dragobete. Astfel se spunea că cine participa la această sărbătoare avea să fie ferit de bolile anului, și mai ales de febră, și că Dragobetele îi ajută pe gospodari să aibă un an îmbelșugat. Îmbrăcați de sărbătoare, fetele și flăcăii se întâlneau în fața bisericii și plecau să caute prin păduri și lunci, flori de primăvară. În sudul României (Mehedinți), fetele se întorceau în sat alergând, obicei numit zburătorit, urmărite de câte un băiat căruia îi căzuse dragă. Dacă băiatul era iute de picior și o ajungea, iar fata îl plăcea, îl săruta în văzul tuturor. Sărutul acesta semnifica logodna celor doi pentru un an, sau chiar pentru mai mult, Dragobetele fiind un prilej pentru comunitate pentru a afla ce nunți se mai pregătesc pentru toamnă.
Nici oamenii mai în vârstă nu stăteau degeaba, ziua Dragobetelui fiind ziua în care trebuiau să aibă grijă de toate orătăniile din ogradă, dar și de păsările cerului. În această zi nu se sacrificau animale pentru că astfel s-ar fi stricat rostul împerecherilor. Femeile obișnuiau să atingă un bărbat din alt sat, pentru a fi drăgăstoase tot anul. Fetele mari strângeau de cu seara ultimile rămășițe de zăpadă, numită zăpada zânelor, iar apa topită din omăt era folosită pe parcursul anului pentru înfrumusețare și pentru diferite descântece de dragoste.
O altă tradiție spune că Dragobetele a fost transformat într-o buruiană, numită Năvalnic, de Maica Precistă, după ce nesăbuitul a îndrăznit să îi încurce și ei cărările.
Mărțișor
Mărțișorul (1 martie) - sărbătoare tradițională românească a primăverii, a prospețimii, a bucuriei, a victoriei binelui împotriva răului. Cu această ocazie femeile primesc mici cadouri, obiecte decorative (mărțișoare), legate cu un șnur alb-roșu, ca simboluri aducătoare de noroc și bunăstare. Roșul este considerat culoarea primăverii, iar albul culoarea iernii. Se asociază de obicei flori timpurii de primăvară, cea mai reprezentativă fiind ghiocelul.
Tradiția sărbătorii are o vechime de mii de ani, primele dovezi arheologice datând din vremea Geților. Originile obiceiului se găsesc și în sărbătorile romane în cinstea zeului Marte zeu al fertilității și al vegetației sau în echivalentul acestora din Tracia, sărbătorile în cinstea zeului Marsyas Silen. Femeile dace purtau monezi sau pietricele asociate cu fire de lână roșii si albe pentru a avea noroc și un an productiv.
Obiceiuri asemănătoare se pot întâlni în zona Balcanilor, în Bulgaria unde se cheamă Martenița , Macedonia, Albania.
Mărțișorul este o traditie românească veche de peste 8000 de ani. Cele mai vechi dovezi ale acestei Sarabatori au fost descoperite de arheologi la Schela Cladovei, Mehedinți . Mărțișorul este format din doua snururi impletite asemenea ADN-ului. Rosul inseamna iubirea, iar albul divinitatea. Sarbatoarea Mărțișorului simbolizeaza renasterea vietii, reintoarcerea la viata.Exista cercetatori care cred ca e vorba despre reintoarcerea la viata dupa Potopul Biblic. Apa de gazesti.
Paparuda
Într-o variantă caracteristică a folclorului, în care este conservat mitul Paparudei, invocația magică e adresată direct Paparudei ca unei zeițe: "Paparudă, rudă/ vino de te udă/ ca să cadă ploile/ cu gălețile,/ paparudele/ să dea porumburile/ cât gardurile.
Ritualul, având o dată tradițională fixă (marți în a treia săptămână post-pascală, dar și ori de câte ori e secetă prelungită, în iunie și iulie), este magic, aparținând tipologiei cultelor agrare și cu totul deosebit de vrăjile practicate de cărămidari și solomonari pentru legarea sau dezlegarea ploii: în timp de secetă, tinere fete execută Jocul Paparudelor, ca figurante ale unui dans rudimentar, în fuste simbolice de frunzare; concomitent, femeile din sat le stropesc cu găleți de apă. Uneori e o singură Paparudă - o figurantă sub zece ani.
Mestesuguri romanesti
Cu toate ca exista mari artisti romani, printre care cel mai cunoscut este sculptorul secolulului 20 Constantin Brancusi, spiritul de viata tipic si optimismul aproape naiv ca lumea este cu adevarat un loc minunat, pare a fi cel mai bine exprimat in arta traditionala si in mestesugul taranilor romani pana si prin intermediul crucilor unice si viu colorate . In "Cimitirul Vesel" de la Sapanta, in nordul Romaniei, crucile sunt sculptate in lemn, vopsite in traditionalul albastru cu margini infrumusetate cu multa imaginatie, avand inscrise versuri despre decedati si care de multe ori contin anecdote din viata acestora. Ca in multe locuri din lume, artisti si artizani liber-profesionisti sunt adunati cu intentia de a forma comunitati in acele locuri ale tarii de inspiratie estetica si viabile din punct de vedere economic.
Bucurestiul si alte cateva orase mari se pot mandri ca detin galerii care prezinta operele unor comunitati de artisti de acest gen, insa majoritatea nu detin astfel de galerii. Cateva din exemplarele acestor artisti si artizani locali sunt prezentate si vandute in muzeele oraselor, dar majoritatea se vand in standuri publice. Vanzatorii sunt si producatorii acestor obiecte, iar unii dintre ei vorbesc limba engleza. O conversatie purtata cu acestia poate reda fatete fascinante ale culturii romanesti. Operele lui Brancusi se gasesc in diferite locuri publice, insa una dintre cele mai frumoase colectii se gaseste in orasul Targu Jiu, in tinutul Olteniei, in partea sudica a Muntilor Carpati. Langa Horezu exista un centru mare de ceramica, cioplire in lemn si fier forjat, iar Muzeul Horezu prezinta unele dintre cele mai bune opere ale artistilor din trecut si contemporani.
Incondeierea oualelor
Cel mai bun exemplu de arta romaneasca il reprezinta renumitele oua pictate, realizate mai ales in preajma sarbatorii Pastelui. Pictatul oualelor golite de continut era parte integranta a pregatirilor pentru aceasta sarbatoare a reinoirii. Femeile si copiii obisnuiau sa se intalneasca acasa la cineva, petrecand o zi intreaga pictand si barfind. Modelele complicate reprezentau un limbaj secret, cunoscut doar de locuitorii regiunilor unde acestea erau pictate. Cele mai vechi erau pictate cu cu aqua forte (acid nitric) pe traditionalul fundal rosu. Acestea se gasesc aproape in toate magazinele si standurile cu specific.
Ceramica
Obiectele de olarit sunt realizate in continuare cu ajutorul traditionalei roti si cu scule de finisat simple. Forma, marimea, modelul sunt reflectarea diferitelor tipuri de lut cat si a culturii existente in diferitele zone unde sunt produse. Culoarea smaltului si decoratiunile variaza de la forme geometrice la motive florale rafinate, animale si fiinte omenesti. Exista aproximativ 30 de centre de olarit in intreaga tara, fiecare avand un stil distinct, principalele zone fiind la Horezu in Oltenia, Corund in estul Transilvaniei, Radauti si Marginea in Moldova.
Lemn
Maramuresul este zona unde se poate vedea arta prelucrarii lemnului. Casele au ornamente de lemn elaborat sculptate, porti de lemn si chiar si gardurile sunt complicat sculptate. Din punct de vedere istoric, poarta reprezenta statutul unei familii in cadrul comunitatii - cu cat poarta era mai elaborat realizata cu atat mai mare era importanta familiei respective. In aceasta regiune se afla si "Cimitirul Vesel" din Sapanta, permanent deschis pe toata durata anului, fiind un loc care se merita a fi vizitat. Dincolo de rolul decorativ, sculpturile manuale cu modele complexe au si o semnificatie simbolica. Arbori ai vietii, franghii rasucite, luni, stele, flori si dinti de lup care sa te pazeasca de spiritele rele sunt asociate cu mituri si superstitii. Ele sunt prezente in mobila, linguri, plonice, bastoane, cutiute pentru amintiri si alte obiecte decorative, uneori infrumusetate cu culoare. Fluiere si flaute de lemn sunt de asemenea elaborat sculptate. Cel mai cunoscut este naiul, tot mai rar, deoarece putini artizani mai cunosc tehnica de realizare si mult mai putini stiu sa cante la el.
Tesaturi
La marginea pietei de standuri de langa Castelul Bran se afla o casa taraneasca cu un geam in spatele caruia o femeie batrana sta si tese la razboiul de tesut, uitandu-se la trecatori. Ea ii invita pe vizitatorii interesati in casa unde fiica ei le explica in limba engelza ca are 74 de ani si ca tese de la varsta de sapte ani. Inca mai tese cu fire pe care le toarce din lana obtinuta de la oile pe care familia ei le creste in mica ograda alaturata. Aruncand o privire in camaruta ei de tesut, care este in acelasi timp si dormitorul ei, se poate vedea o colectie de paturi si carpete tesute de ea. Acestea nu sunt de vanzare, sunt exempe fara de pret a continuitatii acestui mod de viata.
Tesaturile textile sunt mestesugul cel mai raspandit din Romania, transmis din generatie in generatie, fiecare familie avand modele reprezentative dar pastrand si amprenta specifica regiunii unde sunt produse. Razboiul de tesut este inca un obiect obisnuit in aceste case iar femeile tes si brodeaza din copilarie pana la batranete. Lana si bumbacul sunt folosite la tesutul coverturilor, perdelelor, feteleor de masa si a imbracamintii. Unii tesatori romani si realizatori de broderii inca mai folosesc fire si ate din productia proprie, tesatorii mai tineri insa au tendinta sa-si cumpere materia prima. Acestia tes si brodeaza fiecare articol folosit in casele lor, panze viu colorate, prosoape de bumbac, draperii, cuvertura de pat, covoare, carpete. Intr-un sat langa Sibiu o parte a zestrei miresei o reprezinta si in prezent o tesatura folosita pentru a decora caii care sunt folositi de cei care merg calare din casa in casa sa imparta invitatiile.
Broderiile de pe costumele populare purtate la sarbatori sau la ocazii speciale (cum sunt nuntile) folosesc modele stricte conforme cu regiunea si reprezinta un fel de limbaj secret cunoscut doar de cei din regiunea respectiva. In Sibiu se folosesc motive in culorile negru si alb, reflectand mostenirea saxona; regiunile sudice ale Argesului, Muscel, Dimbovita si Prahova folosesc fire de culoarea rosie, negru, maro inchis, galben, auriu si argintiu, reflectand influentele Imperiului Otoman, Buzau foloseste culoarea terracotta, Oas foloseste verde si Moldova foloseste portocaliu si "albastru de Voronet" devenit cunoscut datorita folosirii culorii la zugravirea manastirii cu acelasi nume. Deosebit de frumoasa este broderia taiata in panza de bumbac alba sau nevopsita produsa peste tot in tara.
Covoare
Desi fac parte din categoria tesaturilor covoarele tesute merita o categorie proprie, deoarece acestea reflecta cel mai bine regiunea de origine. La fel ca variatele atractii ale zonelor sunt si covoarele care pot fi vazute atarnate pe gardur. Majoritatea sunt kelimuri innodate manual, introduse probabil cu secole in urma in perioada Imperiului Otoman. Actualmente producatorii de tesaturi manuale combina ate vopsite cu vopsea vegetala cu ate din comert vopsite cu anilina cu scopul de a produce accente stralucitoare in cadrul modelelor si culorilor traditionale. Covoarele din Oltenia reflecta natura, cu flori, copaci si pasari. Cele din Moldova au modele cu ramuri dispuse in asa fel incat sa redea un arbore al vietii. Covoarele din Maramures tind sa aiba forme geometrice semanand cu cele din Turcia si Muntii Caucaz.
Masti
Mastile sunt legate de sarbatorile populare in special din Maramures si Moldova. Facute din piele de oaie, capra sau vaca, mastile sunt ornate cu tesaturi, palarii, ciucuri, bucati metalice, pene, boabe, paie, si coarne de animal reprezentand ursi si capre. In mod traditional acestea sunt purtate in intampinerea Noului An cateva saptamani in decembrie si la inceputul lui ianuarie.
Sticla
Cea mai veche sticla din Romania dateaza de pe vremea Imperiului Roman. In prezent a renascut pasiunea pentru arta prelucrarii sticlei prin suflare, iar cativa dintre artistii sticlari romani se bucura de renume mondial. Majoritatea artistilor sticlari profesionisti sunt grupati in nord-est, langa Botosani. Artistii sticlari sunt de asemenea angajati in fabricile din Avrig, Turda si Buzau, realizand obiecte turnate si suflate manual, multe dintre ele avand calitatea obiectelor de muzeu.
